Despre mine

Salut, și bine ai venit în universul Zendora! Eu sunt Teodora, sau Dora, așa cum preferă cei apropiați să îmi zică și eu mă aflu în spatele a tot ceea ce vedeți aici: bijuterii unicat realizate din rășină și flori naturale.



Pasiunea mea pentru meșterit a început cu mulți ani în urmă, atunci când am învățat să confecționez brățări personalizate din mărgele. Cred că acela a fost și momentul în care mi-am dat seama că e o activitate care îmi face plăcere, mai ales atunci când vedeam bucuria de pe fețele celor care primeau respectivele brățări.

Anii au trecut, eu am ales să continui studiile într-un domeniu mai „tehnic”, însă în timpul liber mă întorceam la marea mea iubire: crearea de bijuterii. Așa că, decizia de a deschide acest business a venit ca un pas firesc.

Și poate vă întrebați, de ce bijuterii cu flori naturale? Ei bine, de când mă știu am avut o sensibilitate pentru natură, flori și tot ce ține de frumos. M-am gândit atunci că aș putea îmbina pasiunea pentru creat cu cea pentru natură, într-un mod care să aducă un strop de bucurie și celorlalți.
Am început să experimentez cu rășina, în diverse tehnici de lucru, cu fel de fel de flori, iar după 3 ani, am ajuns să stăpânesc tainele acestei meserii.

Dorința mea este de a împărtăși cu voi frânturi din natură, sub forma unor bijuterii unice, durabile și delicate. Fiecare piesă este realizată cu multă migală și atenție, ca aceia dintre voi care aleg să se bucure de bijuterii Zendora, să le poarte cu drag și fală, zi de zi. În magazinul Zendora vei găsi cercei, lanțuri sau inele ce conțin flori naturale, dar și semne de carte sau alte lucrușoare personalizate.

Mă bucur că ești aici și te invit să descoperi frumusețea naturii în produsele Zendora!